Sugestii
    Navigare directă la

      Computere cu o performanță ridicată de la Continental, ca sistem de comandă central

      Cu mobilitatea electrică, Continental face următorul mare pas pentru a deveni un furnizor de mobilitate orientat către software. La urma urmei, mașinile electrice ies tot mai mult în evidență prin capacitățile digitale pe care le oferă șoferilor. Primul computer cu o performanță foarte mare din lume produs în masă, așa-numitul computer de bord cu performanță ridicată (HPC), de la Continental, este o parte esențială a tranziției către o arhitectură integrată și centralizată a vehiculului, oferindu-i șoferului conectivitate și tot mai multe funcții automate. Principiul: în loc să fie distribuite între aproape 100 de unități de comandă electronice, informațiile vehiculului sunt grupate în câteva computere de bord centrale, mai inteligente și mult mai performante. Acestea constituie principalul centru de date și punctul de conectare între vehicul și lumea digitală, vehiculul făcând parte astfel din Internetul Lucrurilor (Internet of Things - IoT). În consecință, sunt acceptate, de asemenea, aplicații și servicii cloud terțe, precum și integrarea de software independent de hardware. Modelul Volkswagen ID. Family arată exact unde duce această călătorie. Datorită computerului cu o performanță ridicată de la Continental, actualizările de securitate periodice, precum și adaptările și îmbunătățirile legate de utilizare, performanță și infotainment pot fi instalate cu ușurință sau pot fi achiziționate noi funcții, suplimentare. Totul se desfășoară „over-the-air”, adică wireless, fără a fi necesară vizitarea unui atelier. Astfel, ca partener de sistem, Continental creează o experiență digitală pentru utilizatori complet nouă, iar mașina rămâne la zi chiar și după ce au trecut ani de la cumpărare. În 2020, această tehnologie a adus companiei Premiul pentru inovație acordat de Asociația europeană a furnizorilor de automobile, CLEPA. Numai pentru 2021 și 2022 este planificată o producție în masă suplimentară de computere cu o performanță ridicată pentru peste 20 de modele de mașini de la diverși producători și mărci. Aici este inclus un HPC universal, care va fi utilizat în vehiculele hibride și electrice ale unui mare producător chinez începând cu 2023. Odată cu integrarea funcțiilor și caracteristicilor în rețeaua de bord și sistemul de comandă al vehiculului, cea mai recentă generație de HPC poate gestiona schimbul de date, actualizările wireless și managementul termic, precum și controlul accesului, portierelor și geamurilor. Prin urmare, Continental stabilește un nou reper pentru realizarea unui vehicul definit de software, confirmându-și rolul de lider în domeniu.

      Apăsați pe Imagini