Sugestii
    Navigare directă la
      All_Credit-Extreme-E
      Știri
      26 martie 2021

      Aventura începe: nouă echipe iau startul în primul sezon Extreme E

      • Trei campioni mondiali de Formula 1 vor intra în competiție cu propriile echipe
      • Prima serie de curse cu reprezentare de gen egală în cabină
      • Participă, de asemenea, ABT Sportsline, partenerul companiei Continental în domeniul tuningului din Germania

      Timișoara, 25 martie 2021. Cu puțin timp înainte de începutul noii și spectaculoasei serii de curse Extreme E, în sfârșit putem ști sigur ce echipe și ce piloți vor duce sporturile cu motor profesionale cu SUV-uri electrice în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. Odată cu formarea echipei JBXE de către fostul campion de formula 1, Jenson Button, ultima poziție de start a fost acordată unei personalități remarcabile. În total, vehiculele a nouă echipe au urcat la bordul navei St. Helena pentru a traversa Marea Mediterană către mult-așteptata cursă inaugurală din Arabia Saudită. La bordul navei nu s-au aflat numai anvelopele care au fost dezvoltate special de Continental pentru a îndeplini cerințele speciale ale noii serii de curse, ci și toate echipamentele pentru echipe și organizatorii evenimentului - de la vehicule și standuri mobile ale echipelor până la elemente structurale, precum podiumul și poarta de start, toate echipamentele TV și radio și o cantitate mare de unelte. În plus față de acestea, există și o pilă cu hidrogen, pentru încărcarea fără emisii a vehiculelor.

      Echipa JBXE: Jenson Button și Mikaela Åhlin-Kottulinsky

      Jenson Button va lua startul la volanul vehiculului ODYSSEY 21, pentru echipa JBXE. Alături de fostul campion mondial de Formula 1 se va afla pilotul de test al companiei Continental și ambasadorul de brand Mikaela Åhlin-Kottulinsky. În ultimii ani, suedeza a concurat cu succes la Scirocco R-Cup în Germania și la proba de raliu. În 2015, aceasta a participat la nou-înființata Cupă Audi Sport TT. A debutat în clasamentul pentru juniori al ADAC GT Masters în 2016 și la Audi Sport Racing Academy în 2017, înainte de a trece la Campionatul Scandinav de Turisme în 2018, unde a făcut istorie, fiind prima și singura femeie care a câștigat vreodată curse în acea serie. 

      Exchipa Rosberg X Racing: Johan Kristoffersson și Molly Taylor

      Echipa X Racing, a fostului campion mondial de Formula 1, Nico Rosberg, este alcătuită din triplul campion mondial la raliuri, Johan Kristoffersson din Suedia, însoțit de Molly Taylor. Australianca în vârstă de 32 de ani este în prezent singura femeie care a obținut titlul în campionatul național de raliuri din Australia. La vârsta de 28 de ani, nu a fost doar prima femeie care a câștigat campionatul, ci și cea mai tânără campioană din istoria Campionatului Australian de Raliuri.

      Echipa X44: Sébastien Loeb și Cristina Gutiérrez

      Echipa X44 a campionului mondial en titre al Formulei 1, Lewis Hamilton, este alcătuită din Sébastien Loeb și Cristina Gutiérrez. Francezul Sébastien Loeb a debutat la Campionatul Mondial de Raliuri din 1999, a obținut nouă titluri la Campionatul Mondial, a câștigat Campionatul Mondial de Raliuri de 79 de ori și a adunat peste 1600 de puncte la Campionatul Mondial, devenind cel mai de succes din istorie. Cristina Gutiérrez a fost prezentă în grila de start a fiecărui Raliu Dakar din ultimii cinci ani - și a trecut linia de finiș de fiecare dată. În 2017 și-a încheiat cursa de debut în clasamentul începătorilor și a fost, de asemenea, prima femeie din Spania care a terminat Raliul Dakar la categoria auto. În 2021 a devenit cea de-a doua femeie din istoria Raliului Dakar care a câștigat o etapă.

      Echipa Veloce Racing: Stéphane Sarrazin și Jamie Chadwick

      Stéphane Sarrazin și Jamie Chadwick vor lua startul pentru echipa Veloce Racing, a cărei cofondator este actualul campion de Formula E, Jean-Éric Vergne. Francezul este un pilot de curse auto extrem de versatil, cu experiență ca pilot de test Formula 1 și experiență în curse GT, raliuri și curse cu mașini sport. Este unul dintre deschizătorii de drumuri care s-au implicat în Formula E chiar de la început. Britanicul Jamie Chadwick este pilot de dezvoltare pentru Williams la Formula 1. A câștigat MRF Challenge Formula 2000 în anul 2019 și în prezent deține titlul Seriei W.

      Echipa Chip Ganassi Racing: Kyle LeDuc și Sara Price

      Kyle LeDuc și Sara Price pilotează pentru echipa cunoscută din seria IndyCar, care face echipă cu GMC HUMMER EV la Extreme E. Americanul Kyle LeDuc are o extraordinară experiență off-road și este actualul Campion Pro-4 Champion și, de asemenea, campion mondial (COR). Din 2008 a câștigat șapte campionate Pro-4 la Lucas Oil Offroad Racing Series (LOORRS), a câștigat în total de trei ori Cupa Challenge LOORRS, două campionate Pro-4 World și a fost desemnat de două ori Pilotul Anului LOORRS. De asemenea, a concurat în câteva curse Trophy Truck, unde a avut mare succes, și a câștigat Baja 1000 în anul 2016.
      Sara Price a câștigat de 19 ori Campionatul de Motocros din SUA și este prima femeie susținută de o fabrică - participând pentru Kawasaki. A câștigat medalii la motocros și la X Games, acesta fiind cel mai mare eveniment de sporturi extreme din SUA. De asemenea, a concurat la Campionatul Terracross și la Campionatul Super Truck din SUA.

      Echipa Andretti United Extreme E: Timmy Hansen și Catie Munnings

      Andretti Autosport și echipa britanică de curse United Autosport s-au reunit, alcătuind astfel o echipă pentru Extreme E. Fiind concurenți la Formula E încă de la început, americanii au multă experiență în sporturile cu motoare electrice și, de asemenea, se pot baza pe experiența off-road de la Campionatul American de Raliuri. United Autosport a concurat de curând la Campionatul Mondial de Anduranță FIA, în Seria Europeană Le Mans și la Cupa Michelin Le Mans. Timmy Hansen și Catie Munnings își vor ocupa locurile în cabina ODYSSEY 21 pentru Andretti United Extreme E. Suedezul Timmy Hansen este actualul campion mondial de raliuri FIA. Catie Munnings este o pilot de raliu din Marea Britanie. În anul 2016, aceasta a câștigat trofeul feminin al Campionatului European de Raliuri FIA. În 2018 a încheiat pe a doua poziție în clasamentul general, cu patru sezoane câștigate. În 2019 a câștigat la categoria feminină a Raliului Liepaja.

      Echipa Hispano Suiza Xite Energy: Oliver Bennett și Christine Giampaoli Zonca

      Hispano Suiza este un producător spaniol de automobile. Sponsorul oficial al echipei este producătorul britanic de băuturi energizante, Xite Energy. Piloții acestei echipe.sunt Oliver Bennett și Christine Giampaoli Zonca. Pilotul britanic Oliver Bennet a debutat la Campionatul de Raliuri al Marii Britanii din 2016 și concurează la Campionatul Mondial de Raliuri (WRX) începând din 2017. Christina Giampaoli Zonca este pilot de raliuri cu origini mixte italiene și din Insulele Canare; aceasta a debutat la Campionatul Mondial de Raliuri (WRC) din 2016. În același an, a câștigat la categoria feminină a Raliului Spaniei pe traseu de pietriș. Participă la curse off-road organizate în SUA și în Mexic începând din 2017. Anul trecut s-a situat pe a treia poziție la categoria T2 a Raliului Andaluziei.

      Echipa Acciona | Sainz XE: Carlos Sainz și Laia Sanz

      Partenerul echipei lui Carlos Sainz este compania spaniolă QEV Technologies. QEV este specializată în aspecte de dezvoltare a mobilității electrice, în special în sisteme de propulsie electrice pentru hypercaruri, autobuze și sporturi cu motor. QEV are legături cu Formula E încă de la finalul anului 2014, datorită subsidiarei sale, Campos Racing. Asemenea lui Jensen Button, dublul câștigător al Campionatului Mondial de Raliuri, cvadruplul vicecampion mondial și cvadruplul câștigător al Raliului Dakar, Carlos Sainz, va pilota în echipa Acciona | Sainz XE, al cărei cofondator este. Laia Sanz va pilota alături de această legendă spaniolă a sporturilor cu motor. Aceasta deține peste 30 de titluri de campionat în diferite competiții de trial, enduro și cross-country, a câștigat de cinci ori Campionatul Mondial Feminin de Enduro și de zece ori Raliul Dakar în clasa feminină. La Extreme E, rapidul pilot de origine spaniolă își va face debutul în sporturile auto.

      Echipa ABT CUPRA XE: Mattias Ekström și Claudia Hürtgen

      ABT Cupra XE este cea de-a doua echipă germană înscrisă în competiție. ABT Sportsline este una dintre cele mai de succes echipe de sporturi cu motor, având experiență în Formula E și deținând titluri la Cupa Super Touring Car, DTM și ADAC GT Masters, trei dintre cele mai importante curse germane din ultimii ani. Mattias Ekström și Claudia Hürtgen își vor ocupa locurile în cabina ODYSSEY 21. Suedezul Mattias Ekström are deja o vechime de 17 ani la volanul mașinilor ABT Sportsline în cadrul curselor DTM. A obținut de două ori distincția pentru piloți. Alături de echipa proprie EKSS, a concurat cu succes la Campionatul Mondial de Raliuri FIA. În anul 2016 a devenit campion mondial. Începând din anul 2019 este ambasador al curselor electrice, lucrând alături de marca de automobile sport CUPRA din Spania la strategia pentru cursele de mașini electrice din vitor. Asemenea lui Mattias Ekström, Claudia Hürtgen are numeroși ani de experiență în sporturile cu motor. Înregistrând rezultate deosebite în diferite competiții de tură și de mașini sport, precum și participări la câteva curse pe distanțe lungi, nemțoaica este una dintre cele mai de succes femei-pilot din Europa. Hürtgen a luat de curând startul la ADAC GT4 Germania și, pentru cea de-a 15-a oară în total, la cursa 24 Hours Nürburgring.

      Reprezentarea egală a genurilor în cadrul echipelor, fiecare dintre acestea fiind alcătuită dintr-un pilot de gen masculin și unul de gen feminin, este unică în sporturile cu motor și face parte din conceptul seriei de curse Extreme E. La volanul mașinii se vor afla pe rând cei doi piloți. Se va face un total al timpilor acumulați.

      Toate echipele vor începe cursele, care urmează să fie transmise live de ProSieben MAXX și de Sky Deutschland, cu echipamente tehnice identice: un SUV denumit ODYSSEY 21 și anvelope de 37 de inci CrossContact Extreme E, dezvoltate special de compania de tehnologie Continental, astfel încât cei 550 de cai putere ai vehiculului să fie în siguranță, indiferent de condițiile de drum.

      Prezentare generală a tuturor datelor cursei pentru anul 2021

      AlUla, Saudi Arabia                            3./4. Aprilie

      Dakar, Senegal                                   29./30. Mai

      Kangerlussuaq, Groenlanda               28./29. August

      Santarem, Brazilia                              23./24. Octombrie

      Ushuaia, Tierra del Fuego                  11./12. Decembrie

      Continental dezvoltă tehnologii și servicii inovatoare pentru mobilitatea sustenabilă și interconectată a oamenilor și a bunurilor acestora.. Compania de tehnologie înființată în 1871 oferă soluții sigure, eficiente, inteligente și accesibile pentru vehicule, utilaje, trafic și transport. În anul 2020, Continental a realizat vânzări preliminare de 37,7 miliarde de euro și are în prezent aproximativ peste 235.000 de angajați în 58 de țări și piețe. În 2021, compania își sărbătorește cea de-a 150-a aniversare.

      Documente disponibile