Sugestii
    Navigare directă la
      Știri
      10 decembrie 2021

      Continental marchează 15 ani de activitate în Iași cu noi investiții de 8 milioane de euro

      • Din 2006, compania s-a dezvoltat constant în Iași și a atras proiecte importante pentru o dezvoltare sustenabilă a mobilității  
      • După finalizarea extinderii centrului de inginerie anul trecut, urmează extinderea laboratoarelor de testare și construirea unei parcări supraterane de 10.000 m2
      • Bugetul plănuit alocat construcției se ridică la 8 milioane de euro
      • În Iași, aproximativ 2000 de specialiști dezvoltă produse și tehnologii de vârf din industria auto, cu accent pe dezvoltare de software, securitatea cibernetică, conectivitate și conducere autonomă

      Iași, 10 decembrie 2021. Continental, companie tehnologică, marchează 15 ani de activitate a centrului de cercetare și dezvoltare din Iași. Din 2006, compania a crescut organic în Iași, atât ca importanță a proiectelor derulate aici, cât și ca număr al angajaților. Continental și-a pus amprenta, de-a lungul timpului, în crearea de noi tehnologii pentru o mobilitate mai sigură, eficientă și interconectată a oamenilor. Odată cu marcarea a 15 ani de activitate, compania anunță o nouă investiție plănuită de 8 milioane de euro.

      „Mă bucur să aniversăm astăzi 15 ani de la deschiderea sediului Continental din Iași și, totodată, că numărul angajaților, al proiectelor, al spațiilor atestă evoluția constantă a locației. Continental este prezentă în capitala Moldovei, unde, asemeni celorlalte sedii din țară, continuăm să investim în tehnologie, în sisteme noi inteligente care contribuie la un viitor sustenabil al activității pe care o desfășoară angajații noștri. Mereu ne dorim să le oferim condiții profesionale optime, precum spațiile prevăzute în următoarea extindere a centrului ieșean anunțate la ceas aniversar“, a spus Christian von Albrichsfeld, Head of Country Continental România.

      Lucrările la noua construcție au început deja și vor fi finalizate în primăvara anului viitor. Sediul de pe bd. Poitiers va extinde zona laboratoarelor de testare pentru produsele dezvoltate în Iași în departamentul Vehicle Dynamics. Totodată, compania va construi o parcare supraterană cu o suprafață totală de 10.000 m2. Va fi suplimentat numărul locurilor de parcare cu mai mult de 200, ajungându-se la un total de peste 600 de locuri dedicate angajaților Continental.

      Noua clădire va avea două niveluri de testare (parter și etajul I) și patru niveluri de parcare supraterană. Pe fiecare nivel vor fi alocate cinci locuri pentru mașinile electrice, prevăzute cu stații de încărcare. Terasa de la ultimul etaj este complet echipată cu panouri fotovoltaice  care asigură alimentarea acestor stații, precum și iluminatul nivelurilor. Totodată, construcția va dispune și de un sistem de panouri solare care va asigura necesarul de apă caldă pentru întreaga clădire. Accesul la fiecare nivel se va face prin intermediul unui lift special conceput. În plus, în noua construcție va fi folosit un sistem inteligent de control la distanță al echipamentelor tehnice și a infrastructurii acesteia și un sistem de management al parcării privind accesul și disponibilitate locurilor.

      „Chiar dacă am fost nevoiți să ne adaptăm din mers noului normal, planurile noastre de investiții merg mai departe. În 2020, am finalizat extinderea centrului de inginerie de pe bd. Poitiers, iar în toamna acestui an am pus piatra de temelie pentru o nouă zonă de testare a produselor noastre. Un motiv în plus pentru a mă mândri împreună cu toți colegii mei din Continental Iași de realizările noastre din ultimii 15 ani“, explică Marian Petrescu, managerul locației Continental din Iași. “Experiența dobândită ne-a ajutat să fim recunoscuți la nivel mondial de către partenerii noștri ca fiind centru de competență pe anumite arii de dezvoltare a sistemelor de frânare“, a adăugat Marian Petrescu.

      Parterul și primul etaj sunt dedicate laboratoarelor de testare (1.800 m2) pentru departamentul Vehicle Dymanics, care reprezintă fundamentul centrului de testare pentru sisteme de frânare din Continental Iași. Ca orice produs mecatronic, sistemul de frânare conține componente mecanice, eletronice și software, care vor fi testate de aproximativ 150 de ingineri ce își vor desfășura activitatea de cercetare și dezvoltare în cadrul noului centru de testare.

      Aici, inginerii lucrează cu echipamente de ultimă generație, cu ajutorul cărora simulează condițiile reale de lucru ale produselor dezvoltate de companie. Standurile de testare create în echipele locale de dezvoltare, camerele climatice sau de șoc termic, simulatoarele de mediu, HIL-urile (Harware In the Loop), SIL-urile (Software In the Loop) echipează laboratoarele și contribuie la validarea de noi concepte în vederea electrificării și a conducerii autonome.

      „Prin cultura noastră agilă, susținem flexibilitatea și îi încurajăm pe angajații noștri să lucreze de acasă ori de câte ori este posibil, însă ne pregătim și pentru revenirea acestora la birou, atunci când situația pandemică o va permite. Dorim să le oferim angajaților noștri libertatea de a alege acel mod de lucru care se pliază cel mai bine nevoilor lor raportat la eficiență”, a mai spus Marian Petrescu.

      Specialiștii din Iași sunt implicați în elaborarea tehnologiilor de vârf din industria auto, ca de exemplu: unități de control a geamurilor și trapei, aplicații de navigație și multimedia. De asemenea, se lucrează și la primul sistem de frână vacuumless brake „one box design” din lume, care sporește eficiența procesului de frânare, propunând, în același timp, un design compact, apreciat de producătorii din industria de autovehicule. În parteneriat cu mediul universitar local și internațional, specialiștii din Iași lucrează în proiecte dedicate orașelor și mașinilor inteligente, capabile să crească eficiența, siguranța și confortul condusului.

      Documente disponibile