Sugestii
    Navigare directă la
      Dr. Elmar Degenhart and Stephanie Huhn
      Știri
      12 septembrie 2017

      Inventivitate în loc de cote – Continental se bazează pe inovații pentru o mobilitate de succes în viitor

      • CEO Dr. Degenhart: „Autovehiculele devin din ce în ce mai mult birouri și camere de zi”
      • Obiectivul dezvoltării: inovații pentru o mobilitate sigură, curată, interconectată și accesibilă, care sunt solicitate de milioane de cumpărători
      • Degenhart se exprimă împotriva cotelor pentru mașinile electrice: „Inovațiile sunt mult mai convingătoare decât intervențiile artificiale”
      • Continental se așteaptă la o piață mondială pentru tehnologii legate de condusul automatizat până în 2025 în valoare de peste 30 de miliarde de euro
      • În anii următori, Continental își va crește procentul digital din valoare vânzărilor în cele trei divizii auto la 70% din totalul vânzărilor
      • Compania cu profil tehnologic confirmă perspectivele pentru anul fiscal 2017

      Hanovra, 12 septembrie 2017. Compania cu profil tehnologic a subliniat la conferința sa de presă de la IAA semnificația inovației în domeniile automatizării, electrificării și interconectării. Acum se pune accentul mai mult ca oricând pe colaborarea dintre industrie și politică. „Obiectivele mari cum sunt zero accidente în traficul rutier, aerul curat, precum și conducerea confortabilă și accesibilă a vehiculelor pot fi atinse numai împreună”, a explicat dr. Elmar Degenhart, președintele Consiliului de administrație al Continental. Acesta s-a declarat în favoarea inovațiilor și inventivității în locul cerințelor tehnologice statale și a cotelor.

      În afară de aceasta, Continental se concentrează pe parteneriate puternice în interiorul și în afara industriei automobilistice. „Împărtășim idei și creăm astfel mai multă valoare”, s-a referit Degenhart la principiul parteneriatelor în cadrul Continental.

      Odată cu apariția noilor tehnologii, Continental consideră că în viitor va fi posibilă o mai mare varietate de autovehicule. „Mașinile devin din ce în ce mai mult birouri și camere de zi și alte spații vitale pe roți”, a aruncat Degenhart o privire spre viitor, adăugând: „De aici crește o piață de miliarde de euro și potențial semnificativ, suplimentar pentru Continental în domeniul conducerii asistate și automatizate. Vânzarea noastre de electronică, software și senzori vor crește semnificativ în continuare”. În prezent, procentul realizat de cele trei divizii auto se ridică la 60% din totalul vânzărilor. În anii viitori va crește la 70%, a explicat acesta. 

      „Vom ajunge la mai puține accidente și o mai mare protecție climatică numai atunci când utilizatorii de mobilitate vor folosi milioane de soluții moderne”, a subliniat Degenhart. „Acceptarea noilor tehnologii nu poate fi forțată prin mijloace politice. De exemplu, primele de cumpărare nu sunt suficiente în cazul vehiculelor electrice. Noi considerăm că nu sunt utile cerințele statale cu privire la cote pentru un procent de mașini electrice la adresa flotei unui producător. Inovațiile sunt mult mai convingătoare decât intervențiile artificiale.”

      Continental confirmă perspectivele și dă dovadă de șanse de creștere prin servicii

      Degenhart a confirmat la conferința de presă prognoza pentru anul curent. „Confirmăm prognoza noastră pentru anul 2017: vânzări de peste 44 de miliarde de euro și o marjă de venit brută ajustată de peste 10,5%. Creșterea noastră este în continuare peste medie și profitabilă”, a spus Degenhart. Președintele Consiliului de administrație s-a referit la potențialul suplimentar de creștere al Continental, prin intermediul serviciilor pentru mobilitate: „Continental construiește soluții care ajung la utilizatorii finali și sunt destinate acestora – eficiente, confortabile, accesibile și punctuale.”

      Trei curente inovatoare: conducere asistată și automată a vehiculelor, electromobilitate și interconectare

      Degenhart explică diverse inovații ale Continental care ajută la abordarea cu succes a marilor provocări din industria auto.

      Intuitiv, inteligent, interactiv: astfel, afișajele de cabină se adaptează pe viitor în autovehicul nu doar preferințelor șoferului, ci și cerințelor situației respective.

      În plus, electromotoarele devin mai mici, mai ușoare și mai avantajoase. Antrenarea integrată a osiilor, care va fi produsă din 2019 în serie de către Continental, îmbină transmisie și electronică într-un singur modul, cu greutate minimă. „Un pachet compact și puternic, de 75 de kilograme, pentru 150 de kilowați”, a descris Degenhart tehnologia pregătită să intre în producția de serie, care poate fi extinsă chiar și pentru o putere de 320 de kilowați.

      Degenhart consideră dezvoltarea celulelor de baterii ca fiind de maximă importanță pentru progresul electromobilității: „Bateriile actuale Li-Ion sunt prea grele, prea mari, prea slabe și prea scumpe. Celulele de baterii din substanțe solide se încarcă mai repede și sunt mai sigure. Se preconizează că acestea vor fi disponibile pentru producția de serie în masă după 2023. Cu acestea, potrivit părerilor experților, costurilor vor putea fi reduse semnificativ: de la aproximativ 200 de euro în prezent pentru un kilowat-oră, la mai puțin de 100 de euro. Astfel un autovehicul electric cu o baterie de 75 de kilowatți-oră ar avea o rază de acțiune de aproximativ 500 de kilometri, la costuri asemănătoare unui autovehicul pe motorină. Acest lucru este decisiv pentru o acceptare mai mare a acestei tehnologii în rândul cumpărătorilor și a utilizatorilor.”

      Noii senzori și dispozitivele de comandă aferente pregătesc calea către următoarele etape ale conducerii automatizate. Până în 2025, Continental se bazează pe o vânzare pe piața mondială pentru tehnologii pentru conducere automatizată de peste 30 de miliarde de duro. Această sumă ar fi dublă în raport cu 2020. „În prezent, Continental deține la nivel mondial o cotă de piață de aproximativ 15%, numai pe piața mondială a sistemelor de conducere asistată. Vedem aici în continuare un potențial clar”, s-a arătat optimist Degenhart.

      Documente disponibile

      Image gallery